Vicepreședintele Consiliului Județean Hunedoara Tiberiu Balint, arestat la domiciliu pentru luare de mită, fals în înscrisuri sub semnătură privată și instigare la spălare de bani, a revenit asupra demisiei din funcție și cea de consilier județean, la mai puțin de o lună după ce anunța că pleacă pentru „a-și putea dovedi nevinovăția”, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit unui comunicat de presă emis, miercuri, de Consiliului Județean Hunedoara, vicepreședintele instituției Tiberiu Ioan Balint, a revenit asupra demisiei sale prin cererea înregistrată în 6 ianuarie la Registratura CJ.
„Avînd în vedere Legea 393/2004, actualizată, privind statutul aleșilor locali, domnul Tiberiu Balint ocupă în prezent funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Hunedoara, suspendat, având totodată și calitatea de consilier județean”, se mai arată în comunicatul de presă.
Vicepreședintele CJ Hunedoara și-a înaintat, în 8 decembrie, demisia din funcție și din Consiliul Județean, solicitând desfacerea contractului cu data de 11 decembrie.
Legea spune că aleșii județeni ar fi trebuit să ia act de demisia acestuia în prima ședință ordinară a CJ, însă consilierii nu s-au întrunit până în 11 decembrie, când prefectul de Hunedoara a emis un ordin prin care președintele CJ, Mircea Moloț, și vicepreședintele CJ Tiberiu Balint, arestați la domiciliu pentru fapte de corupție, au fost suspendați din funcție.
Mircea Moloț, Tiberiu Balint, ginerele lui Moloț, Roberto Patrik Venter, dar și oamenii de afaceri Vasile Axinte și Emanoil Milică Pup au fost reținuți în 3 decembrie pentru fapte de corupție, iar ulterior cercetați sub control judiciar.
Curtea de Apel Alba Iulia a decis, în 9 decembrie, în urma unei contestații depuse de DNA, ca Mircea Moloț și ceilalți patru inculpați să fie arestați la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, iar în 5 ianuarie Tribunalul Alba a prelungit măsura arestului la domiciliu cu încă 30 de zile.